nu!..te rog nu!
nu ce?
nu ucide toti oamenii de pe pamant..nu-i omori..
de ce nu vrei sa-i omor?ce ai tu de impartit cu toti oamenii de pe pamant..nici nu-i cunosti
nu..nu-i cunosc..dar nu vreau sa-i omori pentru am nevoie de ei..am nevoie sa stiu ca sunt acolo..ca traiesc..ca misuna prin toate colturile lumii
dar nu stii ca lumea e rotunda..nu are colturi
nu..nu e asa..pentru mine lumea nu e perfect rotunda..are multe riduri si imperfectiuni..dupa care ma ascund..eu si toti oamenii de pe pamant..te rog..nu-i ucide..eu nu vreau sa-i ucizi..
dar, de ce i-as ucide?
asa..ca din senin..iti poate veni ideea asta..nu ai facut niciodata lucruri pe care nu credeai ca o sa le faci?..doar pentru ca poti?
dar eu..eu nu pot sa ucid toti oamenii de pe pamant
aa..chiar nu poti?....................bine…………………atunci o sa-i ucid eu
cum?..ziceai ca iubesti oamenii..
nu..te-ai inselat…eu nu iubesc oamenii..cum as putea sa ii iubesc?..nici nu-i cunosc
dar atunci de ce m-ai rugat sa nu-i omor?
pentru ca am crezut ca poti
nu inteleg nimic
dar nu stii ca nu poti sa intelegi nimicul.nu poti intelege ceva ce nu vezi, nu simti, nu auzi, nu atingi, nu mirosi, nu gusti..asadar..de ce nu vrei sa ii omor?
pentru ca nu cred ca pot suporta sa nu intalnesc pe nimeni pe drum..sa nu ma opresc cu nimeni de vorba la coltul strazii..in drum spre..
dar lumea nu are colturi..lumea e rotunda nu ziceai asa?
da...asa credeam…dar in fond..de ce i-ai ucide?
asa..pentru ca mi-a venit ideea asta..nu ai facut niciodata lucruri pe care nu credeai ca o sa le faci?..doar pentru ca poti?
dar..tu nu poti ucide toti oamenii de pe pamant..
o..ba da..
M-am pierdut.
M-am pierdut intr-o lume in care nu poti sa tipi in mijlocul strazii, in care nu te poti stramba la vecinul din metrou, in care nu poti umbla pe strada cu o palarie de mexican..Si desi fizic ai crede ca poti, psihic nu toate rotitele se invart. Ceva, undeva, blocheaza un mecanism. Esti blocat de asa zisul bun simt, teama de absurditate sau limita normalitatii. Normalitatea, care a devenit o povara prea greu de suportat.
Imi mai gasesc cate un surub sau capac pierdut in fiecare copil care zbiara disperat pentru ca si-a rupt jucaria, sau scoate limba la tanti cu ochelari ostila din fata lui, in fiecare debil mintal care se plimba pe strazi in rochii de epoca cu pene si fulgi la gat. Copiii si nebunii, singurii care traiesc si respira pentru ei insisi. Singurii care isi dau seama ca lumea e si a noastra, nu numai a normalitatii.